Baba si motanul

Intr-o lume macinata de contradictii, in care pentru multi omul de langa ei e doar un numar dintr-o multime si nimic mai mult, am vazut o faza care m-a socat. Amuzat nu, dar scarbit, da.
Intr-o postare anterioara am explicat ca am vizitat toaleta Teatrului de Vara din Mamaia si in aceasta "incursiune" am dat peste un personaj bizar si grotesc.
O baba, gatita pruna, tinand in brate un cotoi cu lesa, isi facea loc prin multime dand din coate ca sa ii dea odraslei nepretuite un castron cu apa.
Castron pe care il adusese cu ea de acasa probabil ca sa nu sufere "spectatorul" de sete. Era aproape sa ne darame pe mine si pe Maria in drumul ei croit navalnic prin multime. Bietul odor suferea de sete si bineinteles ca era mult mai important decat femeia care abia se tinea pe picioare.
Lumea se dadea la o parte, clatinand din cap :"Te pui cu nebuna?". Iar eu fir-ar sa fie nu aveam nici o mana libera. Ca eu m-as fi pus. Macar un branci mititel sa ii fi dat, sa se duca invartindu-se cu tot cu motan.
Nu am nimic de obicei cu iubitorii de animale. Dar tineti-va, domne, cotarlele acasa. Puteti sa-i pupati si sub coada daca vreti, dar numai sa nu va vad eu.
Sau sa va vad facand macar un gest de omenie pentru alti semeni de ai vostri...

Festivalul Mamaia

Dezamagitor pentru mine, nu stiu cum pentru altii, festivalul de la Mamaia de anul acesta m-a convins ca nu prea mai avem tinere talente. Sau daca avem, sunt ascunse bine.
Cu cateva exceptii, restul nu aveau ce sa caute pe scena. Mi-a placut insa Irina Popa, care a castigat trofeul festivalului. O voce de exceptie, care a mai luminat un pic sala.
Mihai Alexandru, cu "Da-mi o bere" a castigat inimile tuturor spectatorilor, iar piesa, amuzanta si usor de retinut, ar fi avut probabil mai multe sanse daca nu ar fi fost atatia scortosi in juriu. In opinia mea merita sa ia locul 1 la creatie.
In rest, prezentare jalnica, rochiile cantaretelor patetice, daca nu hidoase majoritatea. Focul de artificii, desi superb, a eclipsat decernarea trofeului si inmanarea cheilor Skoditei.
In fine...
Nu despre asta vroiam sa vorbesc, ci despre altceva.
La festival am cunoscut niste oameni deosebiti. Ea, imobilizata intr-un scaun cu rotile, desi poate sa mearga, insa foarte greu si numai sustinuta, el cu o mana paralizata in urma unei injectii din copilarie.
Ii cheama simplu, Maria si Lucian. I-am cunoscut cand ma indreptam intr-o pauza spre toaleta (care apropo e incredibil de mizerabila). Lucian se chinuia sa o ajute pe Maria sa ajunga tot acolo. Se pare ca persoanele cu dizabilitati nu prea au ce sa caute la teatrul de vara din Mamaia, asa ca nu sunt nici rampe de acces si nici alte facilitati.
M-am oferit sa ii ajut. Caruciorul ala era al naibii de greu, nu stiu efectiv cata vointa a avut Lucian sa il clinteasca pana acolo. Si trebuie sa spun ca sunt o gramada de trepte. Altcineva insa nu s-a oferit sa ajute, asa ca...
Lumea se dadea la o parte, se uita lung si trecea mai departe.
La plecare, ne-am oferit sa ii ducem acasa si asa am aflat mai multe despre ei. Sunt casatoriti de trei ani si vor sa fie considerati oameni normali. Veniturile insa le sunt foarte limitate. Din fericire organizatorii i-au lasat sa intre fara bilet, si mai au si alte facilitati la transport, dar cam atat.
Lucian se pare ca a participat la concursuri cu tenis de masa si a fost ani la rand campion. Vreo 10 ani. Numai ca de vreo 2-3 ani, autoritatea nationala pentru persoanele cu handicap nu i-a mai suportat cheltuielile de participare si a trebuit sa renunte.
As vrea sa ii ajut cumva, dar nu stiu cum. Cel putin momentan si fondurile mele sunt serios limitate. M-ar ajuta insa propuneri si idei. Cum pot fi altfel ajutati, fara bani?

bluetooth in orice conditii?

Probabil ca ma depaseste tehnologia telefoniei mobile, sau nu mai inteleg eu toate utilizarile unui bluetooth.
Pot sa pricep ca e absolut necesar atunci cand esti la volan. E ok si atunci cand ai mainile ocupate sau chiar si atunci cand esti ocupata pana peste poate cu treburile casei. Sunt deschisa si la alte utilizari, cu conditia sa ai mainile ocupate.
Ce nu pot sa pricep e de ce ar avea cineva nevoie de el atunci cand se afla pe strada, cu o mana libera si in cealalta tinand telefonul.
... A trecut pe langa mine incruntata, vorbind tare si gesticuland. Daca nu as fi observat ca are telefonul in mana, as fi zis ca e nebuna. In dreptul meu s-a oprit, si-a infipt o mana in sold si a izbucnit dupa un tunator "hhaaa". Vai de bietul interlocutor care a suportat cu stoicism injuriile spuse pe un ton rastit si repezit. Sau cel putin banuiesc ca a suportat, ca doar nu era sa vorbeasca tipa in continuare de una singura. Sau mai stii?
Ptiu, drace!

Filmul

Cu riscul de a-mi supara mama, trebuie sa recunosc faptul ca nu imi plac telenovelele. Nu le inteleg. Nu inteleg nici suferintele si discutiile gen "Ai vazut ce a patit, saraca?".
Of, Doamne, patimi si lacrimi...
Din punctul meu de vedere e pierdere de vreme. Nu ca m-ar enerva asta foarte tare, nu e timpul meu pierdut si nici nu ma prea intereseaza ce fac altii cu timpul lor. Dar cand merg la mama, in anumite zile, pe la 8 seara fara cate minute, mama ma anunta, pe un ton abatut : "Pe mine ma scuzi, dar incepe FILMUL". Mama lui de film!
Intr-un fel are dreptate, pe mine ma vede si peste cateva zile, dar daca pierde actiunea, nici nu mai intelege ce se intampla. Asa ca, degeaba se spune ca viata bate filmul. Uneori e invers!

la plaja

De cate ori ne vin vara prietenii si rudele in vizita, apare eterna intrebare "Da' voi de ce nu sunteti bronzati? Ca doar aveti marea aproape..."
Explicatia e mereu aceeasi. Ei cand vin, sunt in concediu. Noi in concediu plecam la munte. In cursul saptamanii suntem la munca, sambata e zi administrativa iar duminica e zi de odihna. Si nu neaparat pe malul marii.
Noi cand mergem la plaja nu o facem ca sa stam cu orele la soare...
Mergem doar pentru baie. Cantitatea de soare care se prinde de piele e doar un bonus, si nu un scop in sine.
Asa ca, asta e. Poate ca o sa ne mutam la munte ca sa putem veni vara in concediu la mare...

Luni

Ca in fiecare zi de luni, mi s-a parut ca ceasul suna mult prea devreme. Asa ca am mai lungit cat am putut sederea in pat si mi-am dezamagit caina, care ma astepta cu limba scoasa sa o scot la plimbare.
Mi se pare mai simplu ca luni dimineata sa se decreteze zi post-weekend si sa avem posibilitatea sa venim macar cu 2 ore mai tarziu, daca nu cumva deloc, la munca.
Oare numai eu am lenea asta de luni dimineata?