sâmbătă, 29 iunie 2013

La cirese

Cand l-a adus tata acasa, acum cativa ani, era doar un bat pipernicit cu cateva ramurele. Il luase tata de la pepiniera, in calitate de cires de-ala care face fructe mari, rosii, pietroase, zemoase. Numai cand ma uitam la el si imi imaginam ce productie vom avea in cativa ani imi lasa gura apa.
In primul an cand a rodit, a facut niste chestii mici, mai mult sambure erau, negre si amare. Atat de amare incat iti faceau instantaneu "gura punga". A devenit clar ca nu e ciresul visat de toti,  dar crescuse oarecum si dadea umbra, asa ca a fost lasat sa isi duca traiul mai departe.  Si daca anul trecut a facut niste fructe destul de bune, din care a iesit o dulceata bestiala (desi au iesit doar vreo 5 borcane, ca sfanta lene m-a impiedicat sa curat mai multe), anul acesta s-a intrecut pe sine insusi. Ne-a daruit crengi si crengute pline de fructe dulci-amarui, de un visiniu aproape negru. Perfect, nici nu ii puteam cere mai mult. A avut chiar grija ca ciresele sa fie un pic mai mari ca anul trecut, sa le curat mai usor.  Ce mai, o dulceata de cires!
Si ca sa nu spuneti ca mint sau il laud degeaba, va aduc si dovezi





joi, 27 iunie 2013

Cotidian

E tare aiurea sa lucrezi de acasa, pentru ca toata lumea are impresia ca e ca si cum as fi mereu disponibila. Nu, nu e vorba de cei care imi spun mereu "aaaa, pai tu stai acasa toata ziua, ai timp!". Nu, e vorba strict de cei de acasa si treburile inerente unei gospodarii. Pune masa pt aia mica, strange in bucatarie, fa si ceva de mancare si o cafea si ce-o mai fi... Gata, frana.
Dragilor, cand sunt acasa, sunt la munca. E clar? Program de la 9-17, cu pauza de masa, de cafea si ce o mai fi pe langa (inghetataaaaaa). In rest, nimic!
No, totusi a' mica nu pricepe. Asa ca azi, ca sa ii dau si ei de lucru, i-am pasat niste fluturasi (pe care i-a luat mai intai singura si abia dupa aceea s-a indurat sa ii arate), cateva margele si un pic de sarma si i-am dat de lucru. Si asa ma bate la cap ca vrea alta bratara, acum si-o face singura. Doar mai sunt 3 zile si implineste 4 ani, e mare de acum :)
Ei, si cum stateam noi doua ca fetele si munceam cu spor, la un moment dat o vad ca se uita gales la mine, si imi spune brusc:"Mami, sunt mandra de tine!" Ii zambesc dulce chiar inainte sa lanseze bomba :" Ai si tu burtica mare ca a mea!".
Amu', ce pot sa mai spun? Trebuie sa slabesc, musai! Care stiti vreo dieta cu rezultate maxime intr-o saptamana sau doua? Ca si asa peste vreo 2 saptamani trebuie sa merg la o nunta, numai bine se nimereste!

vineri, 21 iunie 2013

Schimbare de paradigma

De 2 zile stateam cu un aviz de la vama si mai asteptam inca unul, care trebuia sa soseasca aproximativ in acelasi timp. Azi am asteptat pana la 4, ajungand pe ultima suta de metri (mai exact cu 4 minute inainte de ora inchiderii) la biroul vamal. Aveam nevoie de continutul pachetului, cat mai repede si inainte de Rusalii, dar n-a fost sa fie. Dupa ce am terminat si deja eram in drum spre casa, ma suna fie-mea sa imi spuna ca a venit un mandat si avizul ala mult asteptat. Am luat foc instantaneu, pt ca avizul era cu data de 19. Macar ieri daca ar fi venit sau macar astazi pana am plecat, ar fi insemnat sa castig timp la comanda pe care o am si sa evit sa mai cheltui 7 lei (cat e drumul) fara sa pun si cheltuielile de magazinas. Si m-ar fi scutit de inca 1 ora jumate pe drumuri, cat imi ia mie sa ajung pana la biroul vamal si inapoi.
Nu va spun ce a fost in mintea mea referitor la postarita si modul in care isi face treaba si cum dauneaza lucrul acesta intereselor mele.
Insa, la intoarcere, m-am intalnit cu ea. Mergea grabita, cu niste hartii in mana, cu geanta aia mare de postas atarnata si cu o privire haituita si brusc mi-am dat seama ca saraca nici macar nu ajunsese acasa inca, la ora 7 seara si ca probabil nici nu va ajunge prea curand. Mi-am dat seama apoi ca e perioada cand se dau pensiile, alocatiile si ce or mai fi ele, de care uitasem de cand imi vine totul pe card. Si ca probabil are atat de mult de alergat incat numai de avizul meu nu mai avea chef.
Si stau si ma gandesc de cate ori in viata am judecat pripit o situatie, doar din punctul meu de vedere, fara a incerca sa ajung la fundamentul actiunilor altor persoane.

joi, 20 iunie 2013

In fuga

Primesc acum 2 zile un email de la emag :"NU DESCHIDETI! Preturi gresite". Nu deschid, ca si asa am avut o gramada de treaba de numai de preturile lor nu aveam timp. Ieri insa, mai primesc un mail, tot de la ei:"Hei, ai vazut preturile gresite?".
Oameni buni, nu le-am vazut! Si nici nu am de gand sa le vad! Daca asta e reclama pt voi, pastrati-o si hotarati-va o data, pt ca mai sunt si ca mine care dau curs invitatiei de a NU deschide un mail.
In alta ordine de idei, ieri am fost intr-un magazin cu o gramada de nebunii, numai bune de alimentat hobby-uri. Asa ca nu m-am lasat pana nu am luat cu mine niste tulle intr-o culoare atat de faina incat nu se facea sa il las acolo. Trebuie sa ii fac mezinei rochita pt nunta nasei ei si daca la inceput eram hotarata sa i-o fac alba, acum pendulez intre rozul acela cu o tenta de mov si alb.
Pitica s-a pricopsit cu varsat de vant. Pe data de 13, strict la 2 saptamani de la serbarea de la gradinita, i-a aparut o bubita pe nas, pe care si-a scarpinat-o. A doua zi i-au aparut si altele asa ca am inceput sa banuiesc cam ce are, insa cum boala a debutat dupa-amiaza iar doctorita noastra avusese program dimineata, nu ne-a ramas de facut decat sa dam o fuga seara la urgenta la spitalul de boli infectioase. Nu pot pricepe cum de si mezina continua traditia celorlalti doi, de a se imbolnavi exact cand incepe weekend-ul.
Trec peste faptul ca asteptau acolo si din cei cu alte probleme si cei muscati de caini si cei infectiosi. Brrrrr...
Insa in momentul in care am fost si noi primiti si i s-a pus automat diagnosticul banuit de noi, mi-a fost inmanata o reteta cu medicamentele pe care trebuia sa le cumpar. Abia in masina m-am uitat pe reteta si mi-a sarit in ochi Romergan. Pt ce, la un copil de nici 4 ani? In rest, Nurofen, Aciclovir si alcool mentolat. Ok, le luam pe astea, dar ajunsa acasa ma pun pe citit prospectul de la Aciclovir si dau peste o chestie care ridica semne de intrebare privitoare la competenta medicului: medicamentul e pt copii peste 6 ani! Nurofen nu ii dau, ca nu are febra si ramane doar alcoolul mentolat, care e frectie la picior de lemn. Postez un strigat de ajutor pe fb si primesc o gramada de sfaturi folositoare, printre care si cel de a cumpara "chicken pox". Pretul insa (83 de lei, de la Sensiblu) este perfect justificat de efectele pe care le are. Dupa prima noapte horror, nedormita, in plansete sfasietoare si zvarcoliri, dupa baita cu extract de tarate si unguentul minune doarme pitica linistita de parca nu ar avea nimic. Fain!
Mi-am adus aminte ca atunci cand descriam in cabinet simptomele mezinei, am mentionat la un moment dat ca nu a facut febra. "Deloc?" m-a intrebat asistenta. "Deloc!". "I-ati luat temperatura cu termometrul?" a vrut ea sa stie. ""Nu, doar am verificat-o". "Si atunci cum puteti fi sigura?" m-a intrebat pe un ton insotit de o privire care spuneau clar ce parere avea ea despre abilitatile mele de a ghici temperatura fara termometru. "Doamna, stiu pur si simplu. E al treilea copil, nu am nevoie sa folosesc termometrul ca sa stiu daca are febra sau nu! Termometrul il folosesc doar atunci cand stiu deja ca are febra, sa vad doar cat e de mare!". Cum sa explici ca mezina nu suporta termometrul, ca e un chin pt ea, chiar daca e din ala cu senzori si ca il folosesc doar atunci cand e neaparata nevoie?
Mi-am dat seama, o data mai mult, ca atunci cand lumea aude ca locuiesc intr-o comuna si  nu in oras, presupune automat ca sunt proasta ca noaptea, ca nu stiu cum se ingrijeste un copil si ca trebuie sa i se explice ca la retardati ce si cum. Well, surpriza! Am constatat ca de cele mai multe ori stiu instinctiv ce le trebuie copiilor mei, unde nu stiu sau nu sunt sigura, intreb, si mai ales stiu ca inainte de a recomanda copiilor un medicament trebuie sa citesti prospectul!
Ieri s-a declansat si la sot varsatul de vant si o astept si pe Sandra la cotitura, sa vad daca o ia si ea pe urmele lor. Deocamdata nimic, dar pana se face si sotul bine mai e cale lunga, deci are timp.
Singurul lucru rau cu boala piticei (pe langa mancarimi) e ca nu are cum sa isi consume energia afara si mai are inca o saptamana de stat in casa. Daca saptamana asta a fost grea, sub aspectul acesta, nici nu vreau sa mi-o imaginez pe urmatoarea.

joi, 13 iunie 2013

Copii

Pitica se apropie vertiginos de 4 ani. E comunicativa, dragalasa si furtuna in acelasi timp. In permanenta miscare, vrea sa stie, sa cerceteze si uneori trage concluzii care ne aduc zambete. Asa a fost aseara, de exemplu, cand, vorbind cu tati, i-a spus la un moment dat "tati, esti un geniu". Nu stiu de unde si cum a ajuns la concluzia asta, dar cert e ca a fost atat de dulce si convingatoare incat acum tati e geniul familiei.
Intra in vorba cu toata lumea, oriunde ne ducem. Si zambeste oricui, pe strada, in masina, in magazine.
Aaaa, si mai are obiceiul sa se laude.
Zilele trecute de exemplu am fost la posta sa ridic niste pachete. Cat stateam eu la coada la mesagerie ea a intrat in vorba cu doamna de la un ghiseu alaturat. I-a zis buna ziua si a asteptat sa i se dea atentie. Femeia i-a admirat papusa pe care o tinea in brate, asa ca Ioana s-a simtit datoare sa ii explice mandra ca "mami mi-a facut-o". Doamna a ramas un pic derutata, dar apoi si-a revenit si i-a admirat fundita. "mami mi-a facut-o!". Un alt moment de deruta in timp ce fie-mea zambea ca un ingeras. Femeia a incercat apoi sa o identifice pe mami aia care face si desface. Mi-a zambit si i-am intors zambetul. Da, mami face.
Iar unghiile micutei? Fiecare are o alta culoare si cui intreaba ea explica ca pt retardati: "Bunu mi le-a facut!". "Buna?" vine de obicei intrebarea. "Nu, bunu!" Priviri nedumerite, cerand explicatii.
Ah, bunu isi face singur plutele (orice pescar sau sotie/mama/fiica/sora de pescar care se respecta stie la ce ma refer) asa ca are oje in cele mai diferite si aiuristice culori, pe care Ioana le adora. De cate ori mergem pe la ei, bunu ii reimprospateaza manichiura, in culorile pe care le extrage cu grija pitica din cutia cu minuni. Asa ca are unghiile colorate in rosu, portocaliu, galben neon, turcoaz, albastru etc. Adevarata nebunie! Nu prea ma dau in vant dupa oja folosita la copii, dar ea luase obiceiul sa isi roada unghiile iar manichiura asta colorata i-a stopat obiceiul. In consecinta, continuam cu gratie sa reimprospatam mereu oja.
Tavi e in continuare in Timisoara. Vorbim aproape zilnic si m-am obisnuit cu ideea ca e pe picioarele lui, departe. Si-a achizitionat oale si ceaun, invata sa gateasca si scrie cu gratie pe blogul personal, dar cam ca mine, din 2 in 3 saptamani. Ok, el scrie mai des ca mine.
Sandra mai are un pic si termina clasa a 10-a si deja o bate gandul sa isi caute job. Problema e ca nu are inca 16 ani, varsta implinita de majoritatea colegilor ei asa ca inca sunt in dubii daca sa ii dau sau nu aprobarea. Si e frumoasa si desteapta (cra-cra) si termina clasa printre primii din clasa ei, daca nu o fi chiar prima. Deocamdata nu are inca toate mediile incheiate asa ca nu am cum sa fiu sigura, dar e cert ca are o medie pe care eu nu am avut-o in liceu :D. Citeste mult, isi face singura o biblioteca (adica isi cumpara carti din banii ei) si imi sugereaza ce ar trebui sa citesc sau ce filme ar trebui sa vad. In acelasi timp e consultantul meu pe probleme de bijuterii si alte accesorii.
Nu prea am pus poze cu toti copiii mei, asa ca va las acum cateva sa ii vedeti






marți, 11 iunie 2013

Viata asa cum e ea

In urma cu ceva ani, luam viata in piept cu incrancenare. Remarcile altora ma dureau, ma framantam si chinuiam de cate ori cineva imi arunca vreo vorba de ocara. Cu timpul, am decis ca nu trebuie sa ma mai agit, nu trebuie sa imi mai fac sange rau pt orice remarca rau voitoare pentru ca oricum e imposibil sa impac pe toata lumea.
Persoanele dragi, cele care intr-adevar conteaza, indiferent ca sunt din familie, prieteni vechi sau oameni fantastici si minunati cunoscuti pe net, nu ar spune sau face nimic sa ma raneasca iar ceilalti... e treaba lor ce parere au despre mine, nu e treaba mea. Viata e atat de scurta si noi trecem atat de repede prin ea incat e pacat sa pierdem timp pretios facandu-ne sange rau pt cei care nu ne plac.
Azi a fost o zi trista, pt ca azi am aflat ca un prieten de al sotului meu a murit. Era tanar inca, (tanar pt notiunile mele de varsta de acum, nu cele pe care le aveam la 20 de ani). Fiul lui e doar cu un an mai mare decat fiul meu. S-a stins fara ca medicii sa stie macar ce are. N-au reusit sa il vindece dupa 3 luni de analize si tentative si l-au trimis acasa, sa nu cumva sa le moara lor in spital. A murit la 2 zile de la externare.
Am realizat, o data mai mult, ca viata noastra se poate sfarsi oricand. Nu ajungi neaparat sa mori de batranete. Conteaza ce lasam in urma, ce am facut, ce suflete atingem, ce ramane dupa noi.... si e pacat sa irosim putinul timp pe care il petrecem pe pamant in ranchiuna si certuri.
Dumnezeu sa te odihneasca in pace, Adi. Drum lin, om bun!